Destinația ta de vis pentru o vacanță perfectă!
Noi credem că o pensiune reprezintă o casă care devine a ta pentru câteva zile. Asta ar fi și povestea noastră. Primii pași spre ceea ce a ajuns azi s-au facut in 1760 într-o perioada în care Cristianul avea o mare comunitate săsească.
Și da, pornită strasnic, construcția a rămas semeață până în ziua de azi. Au fost povești de iubire aici, loc de odihnă, vieti ce au zâmbit pentru prima dată în in acest cămin.
Îngrijită cu dragoste de-a lungul generațiilor a venit momentul ca noi să o dăruim lumii.
Și pentru că lucrurile bune cer timp, au fost nenumarate momente în care vedeam că putem face lucrurile și mai frumos și mai trainice și totusi am prețuit timpul și l-am lăsat să ne fie prieten.
Iar atunci când ai răbdare lucrurile se așează de la sine iar tot ce veți regăsi la noi ca și decoratiuni, mobilier și-au găsit drumul către noi în diverse etape. Poate dacă am fi urmarit doar un bussines am fi făcut amenajarea la comandă, dar atunci noi nu am mai fi fost o poveste.
Mobilierul în stil renascentist te poate purta cu gândul laperioada în care amprenta umana era totală asupra creației.
Suprafetele camerelor, înălțimea, luminozitatea, compartimentarea, păstrarea elementelor rustice sunt doar câteva elemente prin care ne-am străduit să creeam ostare nu o clădire.
Este un loc în care sufletul se regăsește în armonie, unde stresul și agitația vieții cotidiene se estompează, permițând oaspeților să se conecteze cu liniștea interioarăși să se bucure de frumusețea naturală din jur. Este o invitație de a ne încărcabateriile și de a găsi echilibrul în mijlocul naturii prin intermediul unei experiențe
deosebite.
Într-o pensiune, te poți bucura de un decor plin de autenticitate și de elemente careamintesc de trecut. Podelele din lemn, mobilierul tradițional și detaliile rusticecreează o atmosferă caldă și familiară. Te duci într-un loc în care te poți deconecta de tehnologie și de agitația modernă, iar în schimb poți aprecia lucrurile simple și esențiale. Aici, timpul pare să se oprească și poți savura momentele de liniște și relaxare înconjurat de peisaje pitorești. Pensiunea devine astfel un refugiu care să te transporte într-o epocă trecută, în care lucrurile simple și frumoase erau cele mai prețioase.
Bucătăriile?! Da, un subiect ce cere atenție! Așa am facut si noi ! Ne-am pus de fiecare dată în locul celor ce vor veni să se bucure și de ce nu să își etaleze calitățile gastronomice. Am utilat cu tot ce este necesar pentru că știm faptul că confortul aduce liniște si rapiditate în a pregăti o masă. Veți găsi la noi cuptor electric, cuptor cu aburi, mașină de spălat vase, filtru de apă, expresor de cafea profesional, veselă veselă, combine frigorifice încăpătoare, spațiu de depozitare al cumpărăturilor, conex cu bucătaria, smart tv și nu în ultimul rând flori, un colț de verdeață nelipsit din nici un colțisor al clădirii.
Living? Da, 3 bucăți vă rog! Avem ! Cel mai mare dintre ele beneficiază și de un bar și un șemineu funcționale, completând spunem noi acel sentiment de acasă.
Descrierea dotărilor generale ale cazării
Pensiunea noastră se distinge prin cele două corpuri de clădire situate în aceeași incintă, fiecare oferind o experiență unică și confortabilă.
RunCa-n Rai King & Queen Mansion
este o adevărată bijuterie arhitecturală, oferind un amestec armonios de eleganță și confort. Orientată spre stradă, o veche casă săsească restaurată cu grijă, păstrând farmecul arhitecturii tradiționale. Această clădire oferă o privire în trecutul bogat al regiunii, combinând eleganța istorică cu facilități moderne.
Configurație:
✓ Parter: King Balcony Room, Spatii de relaxare, Living, Dining, Baie, Bucătărie, Terasa închisă, Terasa deschisa
✓ Etaj: King Balcony Room cu balcon privat, Queen Garden View Room, Queen Superior Room, Queen Superior Balcony Room cu balcon privat, King & Queen 2 Bedroom Apartment (cu balcon)
✓ Suprafață totală: 400 mp
Structura, atent restaurată, găzduiește trei livinguri distincte, fiecare cu farmecul său unic.
Primul living impresionează cu un șemineu spectaculos, unde oaspeții se pot bucura de momente de relaxare în fața focului, înconjurați de o atmosferă caldă și primitoare.
Al doilea living este decorat cu un divan generos, perfect pentru momente de lectură sau conversații plăcute între prieteni și familie.
Cel de-al treilea este perfect pentru relaxare.
Aceste spații sunt completate de detalii de design rafinate și mobilier elegant, creând un ambient sofisticat și primitor, ideal pentru a te simți ca acasă.
Pensiunea noastră este locul perfect pentru a te bucura de confort și stil într-un cadru de poveste.
Această zonă este ideală pentru pasionații de gătit și nu numai, oferind un spațiu primitor unde fiecare masă devine o experiență memorabilă.
Zona de bucătărie a pensiunii noastre este un adevărat sanctuar culinar, complet utilată și dotată pentru a satisface toate nevoile oaspeților noștri. Cu un design modern și elegant, spațiul este prevăzut cu aparatură de ultimă generație, oferind confort și eficiență în prepararea oricărui fel de mâncare.
Ferestrele mari permit luminii naturale să inunde încăperea, creând o atmosferă caldă și primitoare.
Mobilierul din lemn masiv și detaliile atent alese adaugă un plus de rafinament și căldură. Fie că dorești să pregătești o cină romantică sau un mic dejun generos, bucătăria noastră este locul perfect pentru a-ți pune în valoare abilitățile culinare
RunCa-n Rai Rustic Mansion
se afla pozitionat în spatele curții, construit în stil rustic din bușteni de lemn. Aceasta aduce o notă de autenticitate și căldură, oferind o atmosferă primitoare și confortabilă, ideală pentru relaxare și evadare din cotidian. Acest corp de clădire se remarcă printr-un punct forte deosebit: o bucătărie open space, integrată armonios cu un living privat. Acest spațiu oferă o atmosferă intimă și confortabilă, perfectă pentru cei care doresc să se bucure de momente de relaxare și socializare într-un cadru retras. Bucătăria modernă și complet echipată permite pregătirea mesei într-un mod plăcut și eficient, în timp ce livingul adiacent oferă un loc ideal pentru a savura preparatele într-un ambient primitor și elegant. Această combinație de intimitate și funcționalitate face din clădirea rustică un refugiu ideal pentru oaspeții care caută un spațiu privat și confortabil.
Configurație:
✓ Parter: Living open-space, bucătărie, baie
✓ Etaj: 2 dormitoare, baie
✓ Mansardă: 1 dormitor
✓ Suprafață totală: 180 mp
Descriere:
Descoperiți RunCa-n Rai Rustic Mansion, un refugiu de vis pentru familii și grupuri de prieteni, oferind închirierea totală a unui spațiu de cazare unic. Această locație fermecătoare vă pune la dispoziție 3 dormitoare, un living spațios și o bucătărie complet utilată, perfecte pentru a găti și a împărtăși momente de neuitat. Grădina îngrijită și atmosfera specială adaugă un plus de farmec experienței dumneavoastră.
Capacitate maximă:
✓ 6 adulți + max 6 copii
Împreună, aceste două clădiri creează un ansamblu unic, unde tradiția și confortul modern se împletesc armonios.
RunCa-n Rai nu este doar un loc de cazare, ci o destinație care promite amintiri de neuitat. Fie că sunteți în căutarea unei escapade romantice, a unui refugiu liniștit sau a unei experiențe culturale autentice, pensiunea noastră vă așteaptă cu brațele deschise, oferindu-vă toate ingredientele necesare pentru o ședere memorabilă.
Vă invităm să descoperiți farmecul și magia pensiunii RunCa-n Rai unde tradiția și modernitatea se întâlnesc pentru a vă oferi o experiență de cazare la standarde înalte. Bine ați venit la pensiunea care îmbrățișează trecutul și viitorul cu brațele deschise, unde fiecare sejur devine un capitol din povestea dumneavoastră!
Oază de Relaxare
În inima acestui colț de rai, curtea si gradina se desfășoară ca un tablou viu, plin de culoare și liniște. Un iaz cu pești, strălucind sub razele soarelui, adăpostește o varietate de viețuitoare acvatice care dansează grațios printre nuferi și plante acvatice. Relaxarea își găsește locul în foișorul amplasat strategic pentru a oferi o panoramă perfectă asupra grădinii îngrijite cu atâta măiestrie. Aici, în această oază de verdeață, balansoarele îți invită oaspeții să se lase purtați de ritmul blând al naturii, oferindu-le un moment de respiro și contemplare.
Atmosfera este perfectă pentru toate vârstele și interesele. Copiii pot explora în siguranță natura înconjurătoare și se pot bucura de simplitatea jocului în aer liber. Adulții găsesc aici un refugiu ideal pentru lectură, unde fiecare pagină este însoțită de șoaptele liniștitoare ale naturii.
De asemenea, spațiul generos și armonios este potrivit pentru sesiuni de teambuilding, inspirând creativitate și colaborare într-un cadru relaxant și primitor. Curtea este un spațiu viu, unde fiecare detaliu a fost atent gândit pentru a crea un mediu armonios și primitor, ideal pentru a evada din agitația cotidiană.
Oază de Relaxare Vara
Oază de Relaxare Iarna
Activități
Activități
Situată la doar câțiva kilometri de orașul Brașov, localitatea Cristian este o destinație fermecătoare care îmbină tradiția săsească cu frumoasele peisajele pitorești ale Transilvaniei.
✓ Biserica Fortificată din Cristian
✓ Arhitectura Tradițională
✓ Festivaluri și Evenimente locale
Servicii de Transport Premium
Descoperiți Transilvania cu Confort și Stil - Serviciu de Transport cu Mercedes Vito -
o experiență de călătorie confortabilă și elegantă prin frumusețile Transilvaniei.
✓ Confort și Siguranță
✓ Trasee Turistice Diverse
✓ Flexibilitate și Comoditate
Evenimente
Transformă-ți evenimentele într-o poveste la RunCa-n Rai!
✓ Evenimente Corporate
✓ Zile onomastice și aniversări
✓ Nunți și botezuri de mici dimensiuni
✓ Workshop-uri și retreat-uri
✓ Evenimente Culturale și Expoziții